Retreat URCUS 2027
Urmează un nou retreat marca ACVARIA în 2027
Viața e o scară și fiecare zi e un pas mai sus. Urcăm. Treaptă cu treaptă. Zi după zi. Uneori cu entuziasm, alteori cu genunchii obosiți. Uneori vedem limpede următoarea treaptă, alteori ne întrebăm dacă mai avem puterea să continuăm. Dar există momente în viață când, pentru a putea urca mai departe, trebuie mai întâi să cobori. Să cobori în tine. Să te întorci la ceea ce ai lăsat în urmă, la întrebările pe care le-ai amânat, la fricile pe care le-ai ascuns, la alegerile care te-au adus până aici. Nu pentru a rămâne acolo, ci pentru a recupera ceva din tine.
Pentru că adevărata ascensiune începe uneori cu o coborâre. O coborâre prin cele patru elemente: aer, apă, foc, pământ care ne vor deveni resurse în cele 4 zile întregi de lucru.
Am gândit programul acestei tabere așa cum mi-ar fi plăcut și mie să experimentez, în cele mai mici detalii, astfel încât să experimentăm împreună și lucruri pe care nu le-am încercat niciodată, să descoperim potențialul neexplorat la noi, să găsim în noi resurse, să facem și lucruri din zona noastră de confort, dar si unele cu care nu suntem deloc obișnuiți și… de ce nu?
- ASTROLOGIE și TAROT cu Acvaria * Citiri colective și individuale pentru explorari foarte profunde, ce nici psihologul uneori nu-ți spune.
- MEDITAȚII GHIDATE cu ACVARIA, cu muzică, sunete, cristale, fumigații, arome, încât toate simțurile ne vor fi atinse, provocate sau mângâiate.
- COACHING * Ateliere interactive extrem de interesante cu coach Radu Mîndru
- LUCRUL CU CELE 4 ELEMENTE: aer, apă, foc, pământ și ritualuri de conectare cu ele.
- CRISTALE * Meditație cu cristale.
- FOREST THERAPY * Facem o drumeție de regăsire pe jos, în natură, prin pădure, ne oprim pentru o meditație în natură, într-un loc de poveste, vorbim cu pădurea, ne conectăm cu Mama Pământ și îmbrățișăm arbori
URCUȘ pe muntele tău
Sunt înălțimi la care nu ajungi cu piciorul.
Fiecare are un munte al lui. Nu unul de piatră, ci unul interior: cu cărări prin văi și vârfuri, cu izvoare și cascade, cu ceață și cu cer senin. Pe muntele tău sunt peșteri cu întrebări și poieni cu răspunsuri, dar ca să le descoperi trebuie îți iei timp și să străbați drumul în ritmul lui. De jos, din agenda plină și din rutina zilnică, muntele tău abia se zărește. Ce nu vezi poate părea intimidant, iar asta te ține în vale. Dar urcușul e mai sigur și mai ușor în grup. Urcușul la care te invităm este un urcuș împreună.
Urcușul interior cere efort, dar nu cere să fii serios tot timpul. Muntele tău se lasă descoperit mai ușor cu ochi de copil, cu mintea și inima deschise. De asta în Retreat o să folosim jocuri de grup, jocuri pentru oameni mari, ca să descoperim lucruri noi despre noi și despre lume. O să râdem, o să ne încurcăm, iar din descurcătură o să învățăm ceva important și adevărat.
Merită să faci acest Urcuș pentru că, sus, cerul e senin iar stelele se văd clar. Ele nu urcă în locul tău, dar te pot ajuta să înțelegi mai multe despre tine și opțiunile care ți se deschid. Vom folosi Astrologia ca sursă de inspirație și te vom însoți într-un dialog cu universul din care, de altfel, faci parte. O să apară perspective și opțiuni noi, din care vei alege ce să folosești în drumul tău mai departe, în urcușul tău.
Iar dacă viața te-a dus departe de țară, mai poți adăuga la toate darurile acestui Retreat și o ”felie de acasă”: din limba în care ai crescut, gustul mâncării, mirosul pădurii, cu obiceiuri și oameni care te văd și te înțeleg ce spui și ce simți.
Vino să îți descoperi muntele tău. Și să te vezi pe tine altfel.
Am ales perioada ideală: 20-25 IUNIE 2027
- Intrăm în tabără duminică pe 20, chiar în zi de Rusalii
- Petrecem Echinoctiul de vară de pe 21 iunie
- Sărbătorim împreună Sânzienele pe 24
- Plecăm din tabără vineri 25 iunie
- 6 zile magice
Căutăm locația perfectă.
Suntem încă în căutarea unei pensiuni în inima naturii undeva în județele Neamț sau Suceava, și preconizăm un număr limitat de locuri pentru 15-20 persoane în regim single sau share.
Avem deja echipa, bine închegată deja de la primele 2 Retreaturi
Te însoțesc doi ghizi:
- Astrolog ACVARIA, Dana Mîndru, citește cerul ca pe o hartă a posibilităților și te ia cu ea în călătorii printre stele, pe limba ta;
- Radu Mîndru, coach profesionist, te va provoca să descoperi adevăruri prin joc și prin întrebări care îți deschid ferestre noi către tine și către lume.
Și te vei însoți și cu alți 12-15 oameni, cu poveștile, cu energia și cu apropierea lor, iar acest grup cu care ai urcat va rămâne lângă tine să te susțină.
- astrologie
- tarot
- coaching
- meditatie ghidată
- lucru cu cristalele s.a.
Contributie financiară:
Contribuția financiară a fiecărui participant se achită la înscriere și reprezintă:
- serviciile facilitate in tabara (ateliere, materiale, coffee-break, snacks, consumație la petrecerea de Sânziene)
NU SUNT INCLUSE în prețul taberei:
- serviciile de cazare si masă și altă consumație în timpul taberei la pensiune. Acestea se vor achita de participanți SEPARAT LA CHECK OUT la unitatea de cazare aleasă și vor fi anunțate ORIENTATIV după ce vom decide locația finală.
- Totuși, pentru rezervarea locului la pensiune, este necesară plata a 500 lei la înscriere.
Detaliile vor fi prezentate în curând, aici, imediat ce le vom avea.
Esti interesat? Scrie-mi!
Daca te intereseaza, trimite-mi mesaj pe whatsapp si iti vom trimite informatii imediat ce apar.
Retreatul ”URCUȘ pe muntele tău” este o vacanță altfel.
Sase zile, împreună cu oameni care au construit deja mult în viață și simt că e vremea unei pauze de alt gen: una din care te întorci nu doar odihnit, ci împrospătat.
E o vacanță cu folos. Ieși din cotidian și te conectezi cu oameni noi care, în câteva zile, devin frați de URCUȘ. Vei fi provocat și inspirat prin jocuri de echipă, drumeții în natură, călătorii astrologice, conversații autentice și timp personal, de reflecție și relaxare.
O să ai timp să cobori în profunzime, apoi să urci și să vezi de sus. Îți poți vedea viața și viitorul altfel, cu opțiuni pe care nu le bănuiai, și poți să pleci cu o hartă actualizată: cu repere noi sau mai clare, în care crezi.
Nu trata acest RETREAT ca pe o vacanță la munte, pentru că NU ESTE! Aici nu facem turism, ci vii la… ”treabă”: lucrul cu tine, dialog cu sufletul, explorare în adâncurile ființei, confruntare cu limitele și convingerile.
De aceea NU trebuie să compari prețul acestei tabere cu o simplă vacanță la mare sau la munte, nici măcar cu una în țări exotice, pentru că nu conține somn sub umbreluță, ci… ACTIVITATI TOATĂ ZIUA sub ghidarea facilitatorilor.
Deci e o INVESTIȚIE ÎN TINE, cu relaxare și bucurie la pachet, desigur.